Fiorduri Scandinave / 17 zile

alt

Fiorduri Scandinave
Cracovia – Varşovia – Stockholm – Drottningholm –Uppsala – Hammar – Lillehammer – Kristiansund – Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Aurland – Bergen – Oslo  – Goteborg – Copenhaga – Hamburg – Berlin – Dresda – Praga
Plecari:  09.06; 16.06; 07.07; 21.07; 04.08; 11.08; 25.08.2018
17 zile / 16 nopti

alt

 

Tarif de la 599 Euro + 275 Euro ( transport autocar)

 

alt Tariful include:

  • transport cu autocar climatizat, exceptand zilele 5 și 13 (transport public);
  • 15 cazari la hoteluri  de 3-4* și IBIS;
  • 1 noapte pe feribot în cabine interioare cu 4 paturi, fara fereastra, cu grup sanitar propriu;
  • 15 mic dejun;
  • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

alt Tariful nu include:

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile opționale, pentru grup minim 30 de persoane;
  • Micul dejun pe feribotul de noapte către Suedia;
  • Croazieră (traversare cu feribotul) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 35 € + 35 € / pers. (se achită la înscriere).
  • traversările cu feribotul  la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri şi autocar, în total 95 € /pers. (se achită la înscriere).

 

alt Suplimente si reduceri

  • Supliment de single 395 €
  • Reducere copil  6-12 ani  - 35 €,  pentru cazare în camera dubla cu 2 adulti
  • Supliment cabina dubla pe feribot    39 € / pers.

 

alt Optionale:

  • Croaziera Drottningholm-27 €/pers.
  • Primaria din Stockhom - 20 €/pers
  • Palatul Frederiksborg și Fabrica de bere muzeu Carslberg  - 45  €/pers.
  • Crama Borkatakomba - 25  €/pers.

 

alt Program:

  • Ziua 1. București – Budapesta

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.

  • Ziua 2. Budapesta – Cracovia  – Varșovia

Plecăm din Budapesta, o destinație familiară și ne așezăm confortabil în scaunele autocarului pentru a savura peisajul spectaculos, urmând defileul Dunării spre Visegrad. Trecem prin Slovacia, traversăm Munții Tatra prin Parcul Național Tatra Mică, admirând câteva cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem după-amiaza devreme în Cracovia și descoperim primele semne care ne confirmă că suntem într-o fostă capitală, loc de încoronare și reședință a monarhilor polonezi până în 1734. Pe colina Wawel, situată deasupra râului Vistula, vizităm cel mai important complex arhitectonic, fosta reședință regală, Castelul Wawel şi Catedrala unde a predicat Karol Wojtyla  viitorul Papă Ioan Paul II . În criptele din subsolul catedralei se află mormintele  regilor Poloniei.

Urmăm ruta clasică turistică a Cracoviei, denumită Calea Regală așa că, următorul nostru popas este în Piața Centrală - Rynek Glowny,  cea mai mare piață istorică din Europa. Rynek Glowny impresionează prin frumusețea clădirilor recent renovate și spațiul imens. Cele mai impozante clădiri din piață sunt Hala Mătăsurilor, Biserica Sfânta Maria și Turnul Primăriei.

Moment de răgaz:

         Cu siguranță ai observat numărul copleșitor de mare a consoanelor din vocabularul polonez. Ca să le poți ignora cu seninătate, hai să gustăm un pahar sau două de Tatanka - supranumită și "placinta de mere" datorită gustului său puternic aromat. Băutura tradițională este un amestec de vodka zubrówka, suc de mere și scorțisoară. Se servește cu un strop de lămâie și gheață. Delicios!

         Ne continuăm călătoria spre Varşovia. Cazare la hotel in Varsovia.

  • Ziua 3. Varsovia – Gdynia sau Swinoujscie (ferry)

După ce servim micul dejun, pornim Gdynia, un important oraș portuar din Voievodatul Pomeranian al Poloniei, aflat pe coasta de sud a Mării Baltice. Aici ne asteaptă feribotul, la bordul căruia  petrecem o mini-croazieră de o noapte, îndreptându-ne spre Suedia. Noapte la bord.

  • Ziua 4. Karlskrona (sau Ystad) – Stockholm

Ajungem în Suedia cu feribotul și debarcăm la Karlskrona, un port splendid care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 1998. Singurul oraș în stil baroc al Suediei este format din nu mai puțin de 30 de insule, care găzduiesc numeroase clădiri din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea cu arhitectură aparte. Continuăm călătoria noastră îndreptându-ne spre Stokcholm, capitala și cel mai mare oraș al Suediei, fiind considerat centrul cultural, politic și economic al acesteia. Orașul Stokcholm ocupă paisprezece insule și a fost fondat ca oraș în anul 1252 de către Earl Birger. După o rapidă trecere în revistă a peisajului citadin, ne oprim la hotel pentru cazare. 

  • Ziua 5. Stockholm - Croazieră Drottningholm

Nu vrem să pierdem niciun moment, așa că imediat după cafeaua de dimineață pornim la un tur mai amănunțit și mai relaxat al orașului, în special al centrului istoric.

Aici descoperim vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul și Muzeul Vasa –  unde admiram măreția unui vas de război ce datează din secolul al XVII-lea, recuperat din apele mării după 300 de ani.

Aveți acum ocazia să treceți pragul impresionantei clădiri a Primăriei din Stockholm, unde în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se organizează dineul ce are loc după ceremonia de decernare Premiilor Nobel (vizita Primăriei este  program opțional). Timp liber la dispoziție pentru a descoperi pe cont propriu și alte elemente reprezentative ale capitalei suedeze.

Moment de ragaz:

Sugerăm vizita "Muzeului Satului”-Skansen, unde sunt expuse clădiri tradiţionale din toată Suedia. Dacă ai văzut filmul Narnia, află că este posibil să intri pe o poartă și să te trezești într-o altă lume. Skansen aduce laolaltă un orășel cu alei pietruite și o grădină zoologică, toate astea într-un muzeu atipic aflat sub cerul liber, la 5 km distantă față de Stockholm, pe insula Djurgarden. Căsuțele din lemn cu iarbă crescută pe acoperiș stau cocoțate pe dealuri așteptând să fie admirate. Inspiră adânc și vei simți că trăiești mai intens înconjurat de peisajele pitorești ce prind viață chiar sub ochii tăi.

După-amiaza vă propunem să traversăm cu vaporașul Lacul Malaren (program opțional), și să ajungem la Palatul Drottningholm,  (biletele de intrare nu sunt incluse), un monument arhitectural prins între stilurile Baroc și Rococo, ale cărui grădini și detalii decorative amintesc de Palatul Versailles. Revenim la hotelul din Stockholm.

  • Ziua 6. Stockholm - Uppsala - Hammar

Astăzi pornim într-o nouă aventură spre Uppsala, un important centru universitar (universitatea Uppsala fiind cea mai veche din Scandinavia) și al patrulea oraș ca mărime din Suedia, făcând parte din provincia istorică Uppland. În Uppsala vizităm străduțele centrului istoric unde se află Catedrala, fost loc de încoronare al Regilor Suediei, apoi ne îndreptăm spre satul Gamla Uppsala, aflat la 5 km distanță față de Uppsala și pornim pe urmele vikingilor, descoperind mai multe despre cultura acestui popor. Asezările rurale cu ferme și coline verzi oferă o priveliște deosebită. Gamla Uppsala este considerată a fi una dintre cele mai vechi și importante regiuni din Scandinavia, unde, spun legendele, ar fi locuit însuși Odin. După această vizită, cel puțin interesantă, pornim spre Hammar, aflat pe malul lacului Mjøsa, cel mai mare din Norvegia. Cazare în zona Hammar.

  • Ziua 7. Hammar – Lillehammer – Kristiansund – Molde (Drumul Atlanticului)

Plecăm de dimineață spre Lillehammer, stațiune montană renumită, care a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1994. De acolo, pornim spre Kristiansund, cu o tradiție milenară în pescuit. O cantitate semnificativă de klippfisk (cod sărat) este preparată aici și pleacă în întreaga lume pentru a fi consumată. Continuăm călătoria cu un drum legendar, care merită urmat măcar o dată în viață. Este vorba despre zona supranumită Drumul Atlanticului, care cuprinde un traseu de poveste. Șoseaua se unduiește ca un șarpe de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar multitudinea de insule și poduri ofera o priveliște de neuitat. Vă vindem un pont: dacă sunteți atenți, pe lângă peisajele minunate, veți putea observa foci și balene, native zonei. Ajungem în Molde, cunoscut ca „Orașul Rozelor”, apoi mergem la hotel pentru cazare.

  • Ziua 8. Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor

Astăzi vom avea parte de momente care par desprinse din miturile cu neînfricații vikingi. Pornim din Molde pe Drumul Trolilor, una dintre cele mai spectaculoase atracții din Europa de Nord. Practic, acesta constă în peste 8 kilometri de șosea montană și poduri care pare că plutesc între apă și cer. Drumul care străbate zeci de insule și culmi montane enorme are nu mai puțin de 11 curbe în ac de păr și ne oferă o panoramă impresionantă. Luăm apoi feribotul, traversăm spre Norddalsfjord, un pitoresc sat cu doar 200 de locuitori și intrăm pe Drumul Vulturilor, spre Geiranger. Ne îmbărcăm (contra cost) intr-o croazieră în care descoperim cel mai cinematic și cel mai fotografiat fiord din Norvegia. Culmile muntoase domină atât înălțimile cerului, cât și pământul, Geiranger având peste 1.400 de metri altitudine și coborând până la 500 de metri sub nivelul mării. Vedem și tumultuoasele ape învolburate ale cascadelor Voalul Miresei și Cele 7 Surori, apoi plecăm spre zona Forde - Songdal pentru odină.

  • Ziua 9. Aurland - croazieră pe Sognefjord – Bergen

De dimineață, pornim spre regiunea Aurland, trecând prin cel mai lung tunel din lume, Lærdal, care a fost deschis în anul 2.000 și se întinde pe 24,5 kilometri. Ajungem în

pitoresca localitate Flam, unde ne îmbarcăm într-o croazieră  (contra cost)  pe imensul fiord Sognefjord, supranumit Regele Fiordurilor, deoarece este lung de 205 kilometri și are o adâncime maximă de mai mult de 1.300 de metri, fiind cel mai lung și adânc fiord din lume. Stâncile dramatice și peisajul idilic au făcut din brațul Nærøyfjord „cel mai frumos loc din patrimoniul natural”, potrivit Național Geographic Society. Ne despărțim cu greu de minunățiile din Sognefjord și mergem spre Bergen, drumul purtându-ne prin alt tunel memorabil, Gundvangen. Revenim la hotel pentru odihnă. Cazare în zona Bergen.

  • Ziua 10.  Bergen - Fiordul Hardanger - Oslo

         Înconjurat de șapte dealuri și șapte fiorduri, Bergen este un oraș uimitor. În Evul Mediu timpuriu, a fost un important port maritim și un membru al Ligii Hanseatice, precum și capitala Norvegiei - o moștenire care poate fi văzută în casele de lemn din Bryggen frumos conservate, protejate în prezent ca parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. După ce descoperim o parte din minunățiile din Bergen, plecăm pe coasta fiordului Hardanger spre Oslo. Întâlnim în drumul nostru și superba cascadă Vøringsfossen, cu a sa cădere de apă de 145 de metri înălțime. Ajungem în capitala norvegiană și pornim spre hotel pentru cazare.

  • Ziua 11. Oslo

         După ce ne-am energizat la mic-dejun, descoperim magia inconfundabilă din Oslo. Clădirile din sticlă cu arhitectură modernă par că veghează centrul istoric, unde se află case și restaurante cochete în stil tradițional. Vedem Fortăreața Medievală Akershus, a cărei construcție a început imediat după ce Oslo a devenit capitala norvegiană, în 1299 și Opera Națională, care este considerată una dintre cele mai iconice clădiri moderne din întreaga Scandinavie. Continuăm cu Palatul Regal și nu putem încheia turul fără o plimbare în Parcul Vigeland, unde vom admira peisajele de poveste și sculpturile ieșite din comun.

Gustă aromele nordului!

Iată câteva dintre deliciile ce nu trebuie să lipsească din călătoria culinară a turistului gurmand: Gravlax – felii de somon crud afumat cu sare și zahăr și servit cu sos de muștar, piper și mirodenii, Souvas – cubulețe de carne de ren afumată după o rețetă tradițională, Raggmunk – clătite de cartofi, carne de porc și merișoare sălbatice și desigur deliciosul hering murat.

         Timp liber în Oslo. Vă recomandăm să mergeţi în Peninsula Bygdøy din Fiordul Oslo, pe care se  găsesc câteva muzee, extrem de interesante printre care se numără Muzeul Kon-Tiki, Muzeul Norvegian de Istorie Culturală, Muzeul Navelor Vikinge și Muzeul Maritim Norvegian. Vom căuta suveniruri și vom admira exponatele aflând lucruri interesante despre modul de viață al strămoșilor sau al celebrilor exploratori ai Norvegiei.  Seara cazare la același hotel din Oslo.

  • Ziua 12.  Oslo – Goteborg  – Helsingor  – Copenhaga

Din Oslo coborâm spre Goteborg, al doilea oraș ca mărime din Suedia și cel mai mare port din Țările Nordice, situat pe coasta de vest a Suediei. Admirăm corăbiile cu pânze din port, apoi cutreierăm străduțele înguste pavate cu piatră din centrul istoric, traversate de tranvaiele micuțe și colorate.  Admirăm pe rând:  Gotheborgs Utkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg.

Moment de răgaz:

Haga este un cartier comercial al orașului Goteborg ce promite un adevărat alint vizual și olfactiv pentru gurmanzi și pasionații de buticuri cochete. Strădutele din Haga sunt împânzite de terase și chioșcuri ce vând gustări specifice Suediei, de la rulourile cu scorțișoară dospite, proaspete și aburinde, până la clătitele crocante cu șofran și frișcă.

Deplasare către sudul Suediei pentru traversare cu ferry boat-ul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. În cursul serii, sosire în Copenhaga. Cazare la hotel.

  • Ziua 13.  Copenhaga

               Mic dejun. Vizită în Copenhaga pietonal și cu transport public. Admiram pe rând: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuieMica Sirenă” - simbolul capitalei daneze. Optional, excursie pentru vizitarea domeniului regal și a celui mai mare castel renascentist din Scandinavia, Frederiksborg - Muzeul National de istorie al Danemarciei, supranumit

Versailles-ul Nordului și la fabrica de bere - muzeu Carlsberg, o emblema a culturii daneze.

Moment de răgaz:

       Berăria Carlsberg din Copenhaga este mai mult decât o berărie. Centrul expozițional adiacent acesteia  explică și ilustrează istoria berii daneze și a familiei Jacobsen. Află mai multe despre fondatorul Carl Jacobsen și ajutorul pe care acesta l-a oferit țării sale datorită succesului Carlsberg. La intrare stă înscris motto-ul „Laboremus Pro Patria” (Muncim Pentru Patrie).

                    Timp liber pentru vizită în Copenhaga, în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.

  • Ziua 14.  Copenhaga – Rodby – Hamburg – Berlin

Ne facem bagajul și pornim la drum spre micul orășel Rodby, de unde traversăm cu feribotul spre continent, sosind în portul Puttgarden. Poposim în Hamburg, al doilea oraș ca mărime al Germaniei și cel mai mare port al său, considerat odinioară poarta țării către lume. Vom admira lacul artificial Alster, situat în centrul oraşului, Primăria cu arhitectură neo-renascentistă, Muzeul Kunsthalle, apoi ne vom plimba prin port, plin de clădiri science fiction ingenios luminate după lăsarea întunericului.

Moment de răgaz:

         Vă vindem un pont: la rulotele de street-food din Hamburg găsiți fischbrötchen, un sandviș delicios cu pește pescuit din apropiere, ceapă, murături și sos remoulade.

Plecăm spre Berlin, capitala și cel mai mare oraș al Germaniei, unde vom rămâne peste noapte, urmând să facem o vizită mai amănuntită în ziua următoare.

  • Ziua 15.  Berlin – Dresda – Praga 

         În prima parte a zilei facem un tur al Berlinului, un reper de top care fascinează pe oricine dornic să exploreze cultura vibrantă, arhitectura de top, mâncărurile fabuloase și istoria fulminantă. Ne plimbăm pe Bulevardul Unter den Linden, care a fost inițial o rută de călărie, apoi a devenit bulevard regal, continuăm cu Gendarmenmarkt, probabil cea mai frumoasă piață din oraș, apoi vedem un marcant simbol al Berlinului, Poarta Brandenburg. Nu putem omite în turul nostru nici Reichstag, clădirea care găzduiește Parlamentul German, Alexanderplatz, unde se află Turnul de Televiziune și ruinele Zidului Berlinului.

Moment de răgaz:

         Suntem în țara celor care au pretenția că sunt cei mai prolifici consumatori de bere din lume. Însă, astăzi pe noi nu ne interesează cantitatea, ci calitatea. Vom face o degustare de bere fermentată ca pe vremuri de berarii de la Eschenbrau, din Berlin. Gustul unei beri artizanale, fermentate după o rețetă unică ne va pune la încercare imaginația. Gustul poate cuprinde arome ușor fructate, iar aciditatea blândă ne va convinge să mai experimentăm încă odată, și încă odată… Să te tot bucuri de experiențe atât de spumoase.

                    Pornim apoi mai departe în călătoria noastră, căci ne așteaptă Dresda, capitala landului federal Saxonia, un oraș care a reușit să renască din ruine după devastatoarele bombardamente din 1945, în al II-lea Razboi Mondial. De altfel, multe dintre clădirile emblematice ale Dresdei au fost reconstruite după schițe și picturi, fiind redeschise abia în anii ’70-80. Vizita noastră în Dresda include un tur al orașului, în care vom vedea Palatul Zwinger, Catedrala Frauenkirche, clădirea Operei Semper. Spre seară sosim în misteriosul oraș Praga. Cazare la hotel în Praga.

  • Ziua 16.  Praga – Budapesta   

Orașul turlelor, Praga egalează Parisul în frumusețe și eleganță, iar berea sa este considerată de către milioane de oameni ca fiind cea mai bună din lume. Mergem la Catedrala St. Vitus, un simbol al orașului, a cărei construcție a durat 600 de ani, apoi ne continuam vizita în Castelul Praga, care pare desprins din cărțile cu povești. Potrivit Guinness World Records, este cel mai mare castel medieval din lume, având 570 de metri lungime, aproximativ 128 lățime și o suprafață totală mai mare decât șapte terenuri de fotbal. Ne plimbăm pe lângă numeroasele statui de pe Podul Carol, probabil cel mai romantic loc din capitala cehă, punct de întâlnire pentru îndrăgostiți și promenada favorită a localnicilor.  Facem un popas în Piața Orașului Vechi pentru a admira cladirea Primariei și faimosul Turn cu Ceas, situat pe zidul sudic al primăriei. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată când sunt anunțate orele are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet privirile tuturor celor care se afla în apropiere, aceștia neîncetând niciun moment să filmeze sau să fotografieze spectacolul oferit zilnic de bătrânul orologiu.

Pornim spre destinația finală a programului nostru – Budapesta.

Experiență: ritm și gusturi tradiționale

         Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară de Crama“?  (opțional). Te invităm la  Borkatakomba, restaurantul unguresc unde ne vom petrece ultima seară împreună.

Crama oferă vinuri ungurești deosebite, care ne vor da chef de vorbă și de depănat amintirile proaspete din vacanță. Înainte de a încheia, trebuie musai amintit desertul care se găsește pe fiecare meniu al unui restaurant unguresc care se respectă: somlуi galuska, adică un pandişpan pufos, glazurat cu cremă de ciocolată şi frişcă bătută. În timp ce ne delectăm cu cina festivă, ne hrănim și inimile cu programul folcloric de dans și muzică tradițională. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată!

         Ne întoarcem la hotelul nostru din Budapesta. Cazare.

  • Ziua 17.  Budapesta – Bucureşti

         După micul dejun vom pleca spre țară, amintindu-ne cu drag despre toate locurile minunate pe care le-am văzut, nerabdatori sa pornim din nou la drum.

 

alt Tarifele sunt valabile in limita locurilor disponibile.

 

alt

Informatii despre oferta :

  • Nr zile: 17
  • Transport: Autocar
  • Tarif: de la 874 Euro
  • Cod: 07
Facebook
Bon Voyage Turism Extern

Bon Voyage Turism Extern

Dacă doriţi informaţii suplimentare legate de această ofertă, sau aveţi unele nelămuriri vă rugăm să ne contactaţi.
Pentru rezervari online / detalii oferta
vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin email apăsând AICI.

AGENȚIA ȘURA MARE

Adresă: București, Șura Mare, Nr.1, Bl. 1B, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 636 0364
• Mobil: 0740 356 356
• Email: info@bonvoyage.ro
• Email: office@bonvoyage.ro

AGENȚIA LIBERTĂȚII

Adresă: București, Bd. Libertății, Nr. 2, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 315 3503
• Mobil: 0740 306 306


• Email: rezervari@bonvoyage.ro

 

AGENȚIA ȘURA MARE

•  Hartă - Adresă: București, Șura Mare, Nr.1, Bl. 1B, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 636 0364
• Mobil: 0740 356 356
• Email: info@bonvoyage.ro
• Email: office@bonvoyage.ro

• Licența Nr: 4633
• Nr. Asigurare : I 46309

AGENȚIA LIBERTĂȚII

Hartă - Adresă: București, Bd. Libertății, Nr. 2, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 315 3503
• Mobil: 0740 306 306


• Email: rezervari@bonvoyage.ro
• Licența Nr: 4633
• Nr. Asigurare : I 46309

CAUTĂ OFERTE ÎN BONVOYAGE.RO

INFOTURISM.RO


Votează Bonvoyage pe Infoturism.ro!

ANAT.RO


Agenția Natională a
Agențiilor de Turism.

 

 Cerere oferte
 Suna Acum

 

 

ANPC.RO


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Promovare Web 

www.bonvoyage.ro Web analytics

 Cauta oferte
 

Newsletter BonVoyage

Aboneaza-te acum la Newsletter si vei beneficia de cele mai noi promotii, cele mai mici tarife si cele mai bune oferte speciale de la Bon Voyage.


      
          Bonvoyage Facebook    

CARIERĂ
Cauți un job? Dacă dorești să te dezvolți profesional în domeniul turistic, te invităm să te alaturi echipei Bon Voyage.

RECLAMAȚII ŞI SUGESTII
Pentru orice sugestii sau reclamații referitoare la serviciile oferite de compania noastră.

 
 

Datorită dinamicității domeniului disponibilitatea ofertelor se modifică de la un moment la altul. De aceea ofertele sunt valabile în limita locurilor disponibile.
Agenția nu este responsabilă pentru eventualele neconcordanțe ce pot apărea între informaţiile afişate pe site și informațiile furnizate în agenție.
În aceste cazuri vor avea prioritate, întotdeauna, informațiile furnizate în agenție.

Licență BrevetContractPolița de asigurare  |  Nr. Înreg.: 0015355  Nr. O.R.C. J40/11373/2006  |  C.U.I. RO18846305 | Politica de Confidenţialitate | Modalităţi de plată

Untitled Page Untitled Page Untitled Page