Serbia – Un adevarat festin cultural / 5 zile

alt
Serbia – Un adevarat festin cultural
Balcan fusion, fortărețe impunătoare, rakija și istorie servită la grătar
Drobeta Turnu Severin - Porţile de Fier - Cetatea Golubăț - Belgrad – Sremki - Karlovci - Novisad - Nis

5 zile / 4 nopti
Date de plecare 2018: 20.04; 15.05; 01.06; 14.07; 31.07;
13.08; 28.08; 06.09; 18.09; 06.10; 29.10;


alt

 

 

alt Tarif de la: 130 Euro de persoana.

 

alt Servicii incluse:

  • Transport cu autocar clasificat 2-4*;
  • 4 cazări hotel de  3*;
  • 4 mic dejun;
  • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

alt Servicii neincluse:

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  alte taxe şi cheltuieli personale;
  • Excursiile opționale pentru un grup minim de  30 de persoane;

 

alt Suplimente si Reduceri:

  • Supliment de single: 45 €
  • Reducere a 3-a pers. in triplă: 10 €.
  • Copil 6-12 ani reducere 15 € în cameră dublă cu doi adulți.

 

alt Bonusuri:

  • transferuri din țară conform programului.

 

alt Optional:

  • Excursie Voivodina (Novi Sad şi Sremki Karlovci) 20 €  / persoana.
  • Cina traditionala in Belgrad 25 € / persoana.

 

alt Program:

  • Ziua 1. București – Belgrad

Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 dimineaţa din Autogara Centrală - București și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Oprim la Taverna Sârbului, delectându-ne încă de pe teritoriul românesc cu primele savori sârbești. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al Dunării, până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. În timpul vizitei, aflăm despre istoria tumultoasă a cetății și surprindem prin obiectivul aparatului foto panorama amețitoare de pe zidurile înalte. Ajungem după-amiaza târziu în Belgrad, și ne rămâne timp să facem un scurt tur  de oraș. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale, atracțiile pe care le vom vizita în următoarea zi. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.

  • Ziua 2. La pas prin Belgrad

Micul dejun ne pregătește pentru un tur intensiv al unui oraș care are multe de povestit. Asediul nostru începe prin Poarta Leopold, punctul de acces către centrul istoric. Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic  și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava.    În jurul cetății, la distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Muzeul de Istorie Naturală, Monumentul Recunoștinței Franceze, Poarta Vidin și Turnul cu Ceas.Ieșim din Kalemegdan pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele foarte en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de  sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, intrăm în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al  celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Câteva dintre localuri mai primesc și astăzi oaspeți, Dva Jelena, Zlatni Bokal și Tri Sesira. În cârciumi, notele muzicale readuc atmosfera de început de secol XX, cu chansonete sau folk și jazz autohton și clinchet de pahare, acompaniate de o animație veselă și voci petrecărețe. Lăsăm în urmă cetatea și facem o scurtă oprire la Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837. Ne continuăm vizita cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. De aici, pornim spre Belgrad-ul nou ca să aflăm de ce mai dăinuie nostalgia epocii Josif Broz Tito. Trecem peste Râul Sava și ne îndreptăm spre fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist cunoscut și ca Palatul Federației, cu incursiuni pe strada Nemanjina unde vedem Turnul Genex și Centrul Sava, Statul Major al Armatei Sârbe, Ministerul Finanțelor și clădirea Curții Constituționale. Mausoleul lui Tito se află în Casa Florilor, în complexul muzeal 25 Mai (ziua lui Tito). Aici sunt expuse cadourile, obiectele personale, o colecție impresionantă de bastoane, decorațiile, mașinile lui Tito - printre care și un Rolls Royce Phantom V din 1960. E posibil să ai impresia că te-ai întors în timp, lipsește doar o fanfară militară, uniformele și steagurile cu secera și ciocanul. Părăsim epoca Tito, pornind pe ulițele strâmte și strâmbe din Zemun, cândva un cartier mai rău famat care actualmente a prins culoare și curaj și își trăiește a doua tinerețe. Între noi fie vorba, aici se găsește cel mai bun street-food din Belgrad. Oprire obligatorie la Cetatea Zemun cu al său Turn Millenium… și moment pentru poze.

Moment de răgaz: (program optional) Seara mai rămîne timp să ne înfruptăm din preparatele supra-calorice, dar extrem de gustoase ale bucătăriei sârbești, și să ciocnim paharele pline de sljivovica (slibovița), rakija (rachiu) sau variantele sale mai fanteziste cu diverse arome precum cea de gutui, caise sau nuc. Ar fi păcat să nu gustăm din păcătoasa medovaca (băutura ursului), o variațiune a rachiului în care mierea este vedetă. Hai să ciocnim cupele, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată …)

  • Ziua 3. Voivodina - Sremki Karlovci – Novisad – Belgrad

Servim micul dejun. Urmează program liber pentru cei care doresc sa descopere pe cont propriu minunatul oraș de pe râul  Sava, Belgrad, iar pentru cei care sunt dornici să extindă aventura pe meleagurile sârbești, propunem o excursie opțională spre nord, în provincia Voivodina. Șoseaua ne poartă prin peisaje rurale pline de farmec, trecând pe lângă muntele Fruska și pădurile Lyndon care ascund printre coroanele codrilor dese cele 16 mănăstiri ortodoxe ridicate aici în Evul Mediu. Ne oprim  în pitorescul oraș Sremki Karlovci. Clădirile vechi baroce ne amintesc de turtele dulci de marțipan.  Zăbovim cât să aflăm de istoria colorată și multi-culturală a locului.

Moment de răgaz: Este bucuria fiecărui călător să afle despre cultura și valorile locurilor vizitate. Și cum ai putea face mai bine acest lucru în Karlovci decât prin a gusta două dintre ˝celebritățile˝ localității: vinul Bermet și prăjiturile Kuglof. Povestea lor e mai lungă, dar îți dezvăluim doar faptul că ele sunt o moștenire lăsată de coloniștii germani din sec. XVIII. Vinul Bermet este mândria localnicilor, așa că, golim cupele până la fund. Nici că ne-ar fi greu   s-o facem… Ocazie perfectă să ne cunoaștem mai bine, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. La urma-urmei, suntem camarazi de drum și nu-i exclus să mai fim și altădată …

Am ajuns și in Novisad, al doilea oraș ca mărime din Serbia. Păstrând tradiția încă din timpul guvernării austro-ungare, Novisad este astăzi un centru cultural înfloritor, cu o istorie legată de o pleiadă de intelectuali și artiști de notorietate din Serbia. Din Piața Libertății, punctul zero al orașului, putem face scurte incursiuni spre atracțiile principale: Palatul Episcopal Ortodox, Catedrala Romano-Catolică, Catedrala  Ortodoxă Sf. Gheorghe, Teatrul Național și Sinagoga, una dintre cele mai bine păstrate lăcașuri de cult de acest gen în Europa. Ne plimbăm la pas pe aleile pietonale și ne amestecăm în mulțimea de oameni, localnici sau călători care nu fac altceva decât să trăiască clipa. Seara ne întoarcem în Belgrad cu amintiri frumoase din călătoria noastra prin Voivodina.

  • Ziua 4. Belgrad – Nis

Dimineața, după micul dejun, pornim spre Nis, un alt oraș care le dă sârbilor motive să se mândrească și vei vedea că au și de ce. În primul rând, vechea Cetate Nais a fost locul de naștere al primului împărat creștin roman - Constantin cel Mare. Orașul actual s-a ridicat în jurul acestei cetăți fenomenale, acesta fiind  și motivul principal al vizitei noastre. Monument cultural și istoric extraordinar de bine conservat, declarat monument protejat încă din 1948, cetatea are o istorie scrisă cu mult sacrificiu și sânge sârbesc. În cetate, rămâi cu gura căscată privind turnul de cranii umane, rămășițele luptătorilor sârbi căzuți în lupta împotriva otomanilor. Coborâm din cetate în cartierul Crveni Krst (Crucea Roșie) unde vizităm un lagăr de concentrare nazist, perfect conservat, unde au fost deținuți și uciși între 1941-1945, în afară de membri comunităților de evrei și romi, mulți dintre luptătorii de eliberare și partizani sârbi. Plecăm din Nis pătrunși de emoții. Dar ne  scuturăm de istoria plină de orori al locului și ne îndreptăm către Orașul Diavolului. Este considerat unul din cele 7 minuni ale naturii, o priveliște halucinantă cu niște formațiuni de rocă foarte ciudate, sculptate parcă de mâna unui artist posedat. Turnurile naturale     s-au format în milioane de ani, în urma eroziunii stâncilor de catre apele extrem de acide ce țâșnesc din două izvoare. Părăsim Orașul Diavolului și ne întoarcem în Nis, unde vom rămâne peste noapte.

  • Ziua 5. Nis – București

Dimineata, plecăm după micul dejun, spre țară cu o scurtă incursiune în teritoriul Bulgariei pe ruta Vidin. Ultimul popas din Serbia, este lângă orașul Zajecar, unde putem să admirăm superbele ruine ale cetății romane Felix Romuliana, un important centru militar și administrativ al provinciei romane Dacia Ripensis. Situl a fost declarat parte a patrimoniului mondial UNESCO. Apoi intrăm în Bulgaria, trecem Dunărea la Vidin și ne îndreptăm spre București, via Craiova. Ajungem seara în Bucuresti.

 

alt Tarifele sunt valabile in limita locurilor disponibile.

 

alt

Informatii despre oferta :

  • Nr zile: 5 zile
  • Transport: Autocar
  • Tarif: de la 130 Euro
  • Cod: 07
Facebook
Bon Voyage Turism Extern

Bon Voyage Turism Extern

Dacă doriţi informaţii suplimentare legate de această ofertă, sau aveţi unele nelămuriri vă rugăm să ne contactaţi.
Pentru rezervari online / detalii oferta
vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin email apăsând AICI.

AGENȚIA ȘURA MARE

Adresă: București, Șura Mare, Nr.1, Bl. 1B, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 636 0364
• Mobil: 0740 356 356
• Email: info@bonvoyage.ro
• Email: office@bonvoyage.ro

AGENȚIA LIBERTĂȚII

Adresă: București, Bd. Libertății, Nr. 2, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 315 3503
• Mobil: 0740 306 306


• Email: rezervari@bonvoyage.ro

 

AGENȚIA ȘURA MARE

•  Hartă - Adresă: București, Șura Mare, Nr.1, Bl. 1B, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 636 0364
• Mobil: 0740 356 356
• Email: info@bonvoyage.ro
• Email: office@bonvoyage.ro

• Licența Nr: 4633
• Nr. Asigurare : I 46309

AGENȚIA LIBERTĂȚII

Hartă - Adresă: București, Bd. Libertății, Nr. 2, Sector 4
• Program: 09:00-18:00
• Tel/Fax: +(4) 021 315 3503
• Mobil: 0740 306 306


• Email: rezervari@bonvoyage.ro
• Licența Nr: 4633
• Nr. Asigurare : I 46309

CAUTĂ OFERTE ÎN BONVOYAGE.RO

INFOTURISM.RO


Votează Bonvoyage pe Infoturism.ro!

ANAT.RO


Agenția Natională a
Agențiilor de Turism.

 

 Cerere oferte
 Suna Acum

 

 

ANPC.RO


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Promovare Web 

www.bonvoyage.ro Web analytics

 Cauta oferte
 

Newsletter BonVoyage

Aboneaza-te acum la Newsletter si vei beneficia de cele mai noi promotii, cele mai mici tarife si cele mai bune oferte speciale de la Bon Voyage.


      
          Bonvoyage Facebook    

CARIERĂ
Cauți un job? Dacă dorești să te dezvolți profesional în domeniul turistic, te invităm să te alaturi echipei Bon Voyage.

RECLAMAȚII ŞI SUGESTII
Pentru orice sugestii sau reclamații referitoare la serviciile oferite de compania noastră.

 
 

Datorită dinamicității domeniului disponibilitatea ofertelor se modifică de la un moment la altul. De aceea ofertele sunt valabile în limita locurilor disponibile.
Agenția nu este responsabilă pentru eventualele neconcordanțe ce pot apărea între informaţiile afişate pe site și informațiile furnizate în agenție.
În aceste cazuri vor avea prioritate, întotdeauna, informațiile furnizate în agenție.

Licență BrevetContractPolița de asigurare  |  Nr. Înreg.: 0015355  Nr. O.R.C. J40/11373/2006  |  C.U.I. RO18846305 | Politica de Confidenţialitate | Modalităţi de plată

Untitled Page Untitled Page Untitled Page